E vremea vacanțelor, iar doi italieni au avut parte de o surpriză neplăcută atunci când s-au trezit în România. Ei doreau să ajungă în Polonia, unde erau așteptați de câțiva prieteni pentru un concediu de vis de o săptămână.

Un cuplu de italieni (Paola şi Massimo) a plecat în vacanţă la Cracovia (Polonia), însă la sosire şi-a dat seama că a ajuns în România, la Craiova. De vină a fost operatorul de la agenția de turism de unde cuplul a cumpărat biletele de avion, care a confundat numele celor două orașe.

Cei doi au mers la o cunoscută agenţie de turism din Florenţa pentru a cumpăra două bilete de avion spre Cracovia (Polonia), unde îi aşteptau nişte prieteni.

La început am râs, dar apoi ne-am supărat”

"Imaginaţi-vă scena. Plecaţi în vacanţă, în Polonia, în frumosul oraş Cracovia, unde vă aşteaptă şi prieteni. Şi, de îndată ce coborâţi din avion, la aeroport, vă aflaţi la peste o mie de kilometri distanţă, în Craiova. În România, lângă Bucuresti. La început am râs, dar apoi ne-am supărat”.

"În naivitatea mea, am crezut că acesta este numele oraşului scris în poloneză. Am avut încredere şi ne-am continuat călătoria în pace. Când am coborât la aeroport şi am realizat că suntem în România a fost un şoc”, a spus Paola.

Din cauza prețurilor mari la biletele de avion, dar și din cauza timpului prea scurt, vacanța celor doi nu a mai fost modificată. Deoarece nu au mai avut cum să organizeze un zbor spre Cracovia pe timpul vacanţei rămase, cei doi s-au cazat la un hotel din Craiova, iar la întoarcere spun că vor rezolva situaţia cu agenţia e turism.

Foto FACEBOOK