Fost fotbalist la echipe precum Steaua București, Nantes, Viitorul Constanța și Aris Limassol, Bănel Nicoliță și-ar fi pierdut toată averea în ultimii ani, după cum au notat tabloidele și presa sportivă.

Chiar dacă până acum a refuzat să vorbească despre prea multe sume și nu a spus cine l-a ghidat prost în viață, iată că fiind invitat la emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia de pe site-ul Gazetei Sporturilor, Bănel Nicoliță nu s-a ferit să afirme cine i-a distrus cariera.

„Traian Gherghișan. Din cauza lui am ajuns pe drumuri, cum se spune! Când tu ca impresar ai patru oferte pe masă, când cei de la Nantes vin la mine și-mi pun oferta pe masă, când eu sunt băiat corect și nu vreau să semnez fără acordul tău... Mi-am zis «Omul ăsta m-a scos din țară, am mers cu el pe un drum». Am avut o ofertă de la Nantes și președintele, fiul patronului, mă scotea în fiecare zi în oraș și mă ruga să semnez. Mi-a propus pe doi ani, dar mereu îi spuneam că trebuie să-i dăm ceva și impresarului. «Nu putem să-i dăm nimic. E hoț»! Nu înțelegeam... «Bănel, nu-i dau niciun cent. Dacă tu te vei lua după el, ai să te lași de fotbal la 29 de ani». Președintele avea 24 de ani! Atunci i-am zis așa: «Hai să facem în felul următor. Cât am eu salariu? 40.000 brut, da? Dă-mi 30.000, ca să-i dau și lui». «Bănel, nu pot să-i dau niciun cent! El a cerut mai mult decât tine». Eu mă luptam pentru el să câștige un ban, iar el pe la spate lucra cu altceva. Eu am jucat corect și el nu. D-asta am ieșit și am spus lucrurilor pe nume. Când trebuia să nu mă uit nici în stânga, nici în dreapta, să fiu și eu hoț, pe românește. Nesimțit! Dar eu n-am putut. Am învățat din toate”, a spus Bănel Nicoliță pentru sursa citată.