Traian Băsescu își caută apartament cu trei camere, după ce RA-APPS l-a înștiințat că trebuie să elibereze vila de protocol din Gogol. Fostul președinte spune că îşi doreşte un apartament cu 3 camere, ţinând cont de costurile cu întreţinerea, care să nu fie izolat de lume.
"Am discutat cu soția mea până spre dimineață, am decis să căutăm un apartament pe care să îl închiriem și să ne conformăm legii", a spus Traian Băsescu.
"Decizia a fost să căutăm un apartament pe care să-l închiriem sau să-l cumpărăm și să ne conformăm legii. Ne gândim la un apartment cu două sau trei camere. Cred că vom cumpăra unul cu trei camere", a declarat fostul președinte.
Băsescu a spus că s-a gândit la un apartament de trei camere, că își dorește să nu fie izolat de lume și să aibă acces la metrou și la piață.
„Să nu fie izolat de lume, că suntem oameni de 70 de ani, să avem magazine în apropiere, o stație de metrou”, a spus Băsescu.
Fostul președinte a mai declarat că merge la bancă, pentru că are banii investiți în titluri de stat.
„Mă duc până la bancă, pentru că aceste titluri de stat vor trebui să fie vândute dacă vom ajunge să cumpărăm un apartament. Încep să mă uit, pe ici pe colo, după un apartament. La prețul pieței, un apartament cu trei camere ne-am dori, așa am stabilit, că trei camere ne ajung, având în vedere facturile uriașe care vin la încălzire și electricitate”, conchide Băsescu.
De ce a fost internat Traian Băsescu
Traian Băsescu a explicat că a fost internat în spital la Bruxelles din cauza unei penumonii netratate la timpul ei, iar acum a venit la Bucureşti pentru a se ocupa de găsirea unui apartament.
„Reușesc să fiu zglobiu. Mă mișc, e foarte bine. Am avut o pneumonie netratată la vreme și recomandarea medicilor este ca cel puțin până în data de 10 să evit orice aglomerație ca să nu așeze peste tratamentul care s-a făcut un covid. Recomandarea, printre altele, a fost să nu merg în aerporturi, în avioane, să port mască tot timpul”, a declarat Traian Băsescu.
Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică pentru care a dat note informative folosind numele conspirativ „Petrov”.