Cătălin Botezatu nu are noroc în dragoste. Creatorul de modă a recunoscut că în prezent este singur.
În vârstă de 55 de ani, Bote a dezvăluit că nu are o iubită, deoarece este destul de pretențios. Designerul vrea ca femeia de lângă el să îl înțeleagă și să nu fie atrasă de banii lui.
„Sunt Săgetător convins, asta e, sunt de-ăsta care se îndrăgostește, pune pasiune, se desparte, o ia de la capăt. Iubesc mult, femeii care stă lângă mine îi acord toată atenția atunci când sunt cu ea, dar pe urmă… Aș fi ipocrit să spun că nu rămân niște nostalgii. Acum, am așa o nostalgie… Despre toate marile iubiri, că sunt câteva mari iubiri în viața mea, vorbesc acum cu plăcere, am rămas prieteni și cam atât. (…) N-am nicio relație, n-am timp de relații, dar, da, ușa este deschisă, aviz tuturor!', a mărturisit Cătălin Botezatu.
„Am luat o fată de la țară, am făcut-o prințesă și s-a dus”
Când vine vorba despre o iubită, Botezatu nu vrea nici una tânără fără experiență, dar nici una de aceeași vârstă cu el. Creatorul de modă a avut mai multe relații de dragoste de-a lungul timpului, unele au rezistat, iar altele s-au încheiat rapid.
„Aș fi ipocrit să spun că nu trebuie să fie frumoasă. Îmi mai spun anumite doamne: «Tu trebuie să-ți iei pe cineva așa de seama ta!». Aoleu, pe bune?! Ce să fac?! Am înnebunit la cap… Sau îmi mai spun: «Trebuie să iei o fată de la țară!», dar am luat și am făcut-o prințesă și s-a dus. Lumea știi ce nu înțelege, pe orice fată pe care o iei de la țară, frumoasă, o fată normală, o iei, o cizelezi, o cosmetizezi și stând lângă Botezatu devine divă. Nu de Bianca (n.r. Bianca Drăgușanu) e vorba, Bianca a fost Bianca, Bianca e unicat. Jur și eu o susțin și e cea mai tare din punctul meu de vedere. Îmi iau acum hate, asta este!
Bote se consideră un "vânat" și de aceea este foarte precaut atunci când vine vorba despre o relație amoroasă.
"Nu poți să iei nici de-asta mică pentru că o pregătești pentru altul, o ia altul de bună, făcută, aranjată, cosmetizată și cu Birkin-urile pe mână de la mine. Sau dacă iei una de-asta «babă» cum zic eu, bune de altfel, bune pentru că astea deja au experiență, știu ce să vorbești cu ele, gustă totul, nu ca astea mici care te întreabă când le duci într-o țară: «Dar în ce țară suntem sau cine a fost ăla?!», lasă-mă în pace! Și eu știu că sunt un vânat. Și eu știu că anumite femei vin pentru bani, dar eu nu le dau. Dau cadouri, excursii, dar nu dau bani. N-am ajuns încă…
Sunt sigur că vine o vreme să plătești, dar nu dau bani. Am dat la pufuri în Germania, aia e altceva, aia e băiețește, dar acolo e de distracție, n-ai cum să nu plătești la puf că e intrarea… Am fost în mai multe pufuri, în toată lumea', a mai spus el pentru fanatik.ro.
Foto Facebook