Brigitte Pastramă s-a acomodat repede la viața luxoasă din Dubai. Fosta soție a lui Ilie Năstase s-a mutat în Emiratele Arabe Unite pentru fiica ei Sarah.

Vedeta recunoaște că viața în Dubai e mai liniștită față de cea din România. Totuși există o problemă! Bruneta e separată de soțul ei. Florin Pastramă, care a rămas în România unde are grijă de alt business al familiei, e nevoit să facă naveta București-Dubai.

"E mult mai liniștită viața în Dubai, față de cea din România, cel puțin pentru mine. Nu am așa multe business-uri aici. Acum am grijă de fiica mea, care merge la școală. Ea a început școala aici, în Dubai. Eu mi-am deschis o firmă aici, dar deocamdată nu am foarte mult de lucru. Prioritatea mea este copilul meu. Îmi petrec zilele cu ea."

După ce și-a cumpărat casă în Dubai, Brigitte și-a deschis afacere de amenajări interioare: "Da, mi-am deschis împreună cu Florin o firmă de design interior și amenajări interioare. Avem o echipă cu care renovăm case. Schimbăm faianța, punem mozaic, avem 2 stiluri de design, frech riviera și italian. Noi vopsim pereții cu velvet, punem tapet, modificăm instalația electrică în funcție de design și preferințele fiecăruia. Putem să facem și rame pe pereți, cu lumini. Avem mai multe servicii pe care le oferim, dar toate merg pe design francez sau italian."

Cum menține focul pasiunii în căsnicie

Deși trăiesc separat de ceva vreme, Brigitte și Florin se înțeleg mai bine ca niciodată.

„E mai frumoasă revederea, atunci când poftești o vreme după partener. E și mai frumos, nu este o problemă. Noi avem încredere unul în celălalt. E puțin dificil, deoarece Florin ne vizitează aici, dar trebuie să se ocupe de afacerea din România.

Dar e un sacrificiu pe care ni l-am asumat. El e foarte implicat în proiectul cu locul pentru petreceri de copii. Iar până nu vom găsi un manager care să se ajute acolo, el nu va putea să vină și mai des aici. Sperăm să găsim pe cineva de încredere. Eu mi-aș dori să fie chiar fiul meu, dar nu știu. Am încredere și eu, și Florin, că toate se vor rezolva așa cum trebuie„, a declarat Brigitte pentru fanatik.ro.

Chiar dacă e o relație la distanță, bruneta susține că nu există gelozie între ei:

„Nu avem de ce, pentru că noi ne susținem unul pe celălalt. Timpul a demonstrat că atunci când am avut o încercare, am trecut-o biruitori. Iar Dumnezeu ne-a unit și mai mult. Nu suntem geloși, nici eu, nici Florin, nu ne dăm motive să fim. Și chiar dacă suntem uneori la distanță unul de celălalt, relația merge foarte bine.

În ciuda tuturor problemelor, care în trecut ne-au adus multe încercări. Am zis că e momentul să fac această schimbare. Dumnezeu m-a ajutat să achiziționez o casă aici. Da, ne-am chinuit câteva luni, până am reușit, dar acum suntem bine. Dormim în patul nostru, avem o mașină bună aici. Ne permitem să ducem o viață nu chiar foarte luxoasă, dar nici foarte modestă. Pot să mă bucur sufletește, dar și să îmi feresc copilul de problemele care ne-au afectat în trecut.”

Foto Facebook