Matei Dima, alias BRomania, nu și-a găsit încă sufletul pereche. La 36 de ani, actorul spune că s-a concentrat mai mult pe carieră, în detrimentul vieții personale.
Regizorul s-a despărțit de curând de Teodora, fiica lui Mihai Stoica, iar acum este singur. Actorul recunoaște că vina îi aparține, el dedicându-și foarte mult timp filmului „Miami Bici 2”.
BRomania se gândește din ce în ce mai serios la întemeierea unei familii, dar până acum n-a prea avut noroc.
„De asta am devenit celebru pentru a fi mult mai simplu acest proces și să mă bucur de el. Până la un punct, când mă satur și caut și eu ceva real, atunci trebuie să am un filtru mult mai bun.
După o anumită perioadă în care le încerci pe toate, fizicul nu mai contează la fel de mult și vrei să ai o conexiune specială. Gândindu-mă la fostele mele prietene, nu au arătat la fel. Consider că au fost femei frumoase. Dar, da, oricine spune că fizicul nu contează, minte, doar că trebuie să cauți mai mult și din partea cealaltă. S-ar putea să nu fi rămas cu ele pentru că nu erau urâte.
Ai mei, mai întâi vor să fie siguri că sunt bine pe partea aceasta profesională. Știau cât de mult mi-am dorit și cât de mare este visul acesta al meu de a face filme. Acum că se întâmplă deja de cinci ani de zile în fiecare an, un film, două, care merg, este o chestie de prioritizare. Trebuie să nu mai lucrez atât și să încerc să îmi găsesc pe cineva”, a mărturisit Matei Dima pentru spynews.ro.
La trei ani de la apariția filmului „Miami Bici 1”, Codin Maticiuc și Matei Dima, au reușit să facă și „Miami Bici 2”, care a apărut pe marile ecrane pe 24 noiembrie.
„Miami Bici 2” este cel mai scump film independent românesc făcut vreodată, filmat în Los Angeles, Miami și Las Vegas, cu participarea unora dintre cei mai mari actori de la Hollywood.
Foto FACEBOOK