În vara acestui an, Lidia Buble a împlinit 30 de ani, iar cadoul primit cu această ocazie a fost unul pe măsură.
Într-o relație cu afaceristul Horațiu Nicolau, care este cu 30 de ani mai în vârstă decât ea, artista afirmă că trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții ei și că este fericită și împlinită.
Într-un interviu pe care l-a dat recent în Ciao, Lidia Buble a afirmat că de ziua ei a primit un inel cu diamant de 5 carate, iar din momentul în care l-a pus pe deget, nu l-a mai dat jos.
„Este un inel pe care l-am primit la împlinirea vârstei de 30 de ani. Vine superb. E un diamant de 5 carate. L-am primit în semn de iubire, de apreciere și este de altfel primul inel serios pe care îl port cu plăcere zilnic, pentru că până acum mă împodobeam așa doar pe la concerte. Dar pe acesta, pentru că este și primit din partea unei persoane foarte dragi, îl port zilnic.
Numele persoanei dragi îl știți voi din presă. Important este că el este omul care mă face să zâmbesc în fiecare zi și care m-a împlinit pe deplin. Sunt foarte fericită, se vede, nu? Sunt mai relaxată, pentru că în sfârșit pot să mă exprim așa cum simt eu în sufletul meu și asta mă bucură foarte tare și da, sunt fericită, pentru că am toate motivele să fiu fericită. Și m-am așezat, ca să zic, și sunt plină de bucurie pe toate planurile. Tot ce fac, fac cu dragoste, cu sufletul și mă bucur.
Nu este meritul meu, Dumnezeu m-a binecuvântat cu oameni minunați în viața mea, care au contribuit și contribuie în fiecare zi la starea pe care o vezi tu acum”, a spus Lidia Buble pentru sursa citată.
foto: Instagram Lidia Buble