Carmen Harra continuă seria previziunilor despre România, dar și despre viața intimă a vedetelor din țara noastră. 

Clarvăzătoarea a vorbit de curând despre viitorul Sionei Halep și susține că tenismena ar urma să aibă în scurt timp un partener care activează tot în lumea sportului.

Specialistul în clarviziune a vorbit deschis despre suspendarea din circuit de patru ani a Simonei Halep pentru dopaj. Carmen Harra spune că Simona va ieși învingătoare din întregul proces și mai mult decât atât, urmează să își întâlnească viitorul soț, care ar lucra tot în sport. 

Doina Carmen Mureșan, pe numele său real, susține că sportiva noastră va depăși cu brio perioada aceasta dificilă din viața sa. Acuzată de dopaj și suspendată din tenis pe o perioadă de patru ani, pentru sportiva, în vârstă de 32 de ani, viața i s-ar schimba radical. Într-un viitor care nu este deloc îndepărtat Simona se va căsători pentru a doua oară. Bărbatul cu care va face acest pas este tot un sportiv, mai tânăr, susține Carmen Harra.

Ba mai mult, Simona Halep va avea o familie numeroasă: ”Nu m-ar mira să fie gemeni”, spune clarvăzătoarea. 

Jucătoarea de tenis a pus punct căsniciei cu Toni Iuruc, la mai puțin de un an de la cununia civilă și cu doar câteva săptămâni înainte de ceremonia religioasă și petrecerea impresionantă ce urma să aibă loc într-un cadru de vis. 

„Ea se va recăsători și o să aibă și doi copii, împotriva la toate lucrurile care ar contrazice acest lucru. Iată cât de interesant. În viziunea mea, o văd undeva în viitorul ei și o mămică fericită și un om care o să aibă o viață de familie.

Un partener tot din sport. Eu am știut că partenerul de acum era o tranziție, nu era ce trebuie, nu cred că a fost nici ea convinsă, cred că s-a lăsat influențată, ea e ușor de manipulat emoțional din cauza excesului de sensibilitate. Dar găsește un om care este foarte puternic, tot în filiera ei, îl cunoaște.”

„Altcineva mai tânăr va apărea în viața ei”

„Nu știu de ce am senzația că e din altă parte a lumii, nu sunt sigură neapărat că el trăiește în România, însă nu are nicio importanță. Este un om care îi reclădește încrederea în sine, care e suportul ei moral și îi schimbă destinul în bine.

O văd într-o relație cu cineva care nu are copii și este un om tânăr, deci altcineva mai tânăr va apărea în viața ei, nu m-ar mira dacă undeva în anul viitor sau în trei ani de acum”, a spus Carmen Harra la Wownews.

Foto FAcebook