Marian Godină, aflat în concediu pentru creșterea copilului, și-a deschis pensiune în Brașov, orașul unde locuiește. 

Poliţistul Marian Godină și-a promovat recent pensiunea din cartierul Craiter, la amenajarea căreia a lucrat în ultimii ani. Godină a precizat că de administrarea pensiunii se va ocupa soția sa, Georgiana.

Pensiunea Arbor Inn cuprinde două apartamente, fiecare cu living, dormitor, terasă şi restul utilităţilor. Capacitatea maximă a fiecărui apartament este de patru persoane. Pensiunea, care se află la aproximativ 4 km de Piața Sfatului, deține și trei locuri de parcare.

Proprietatea a fost înscrisă recent pe platforma booking.com, unde un apartament se închiriază cu prețuri începând de la 935 de lei pentru două nopți, care este de altfel perioada minimă obligatorie pentru un sejur. Pensiunea este deja rezervată pentru luna decembrie, disponibilități mai fiind doar după data de 7 ianuarie.

Polițistul a recunoscut pe rețelele de socializare că a fost o perioadă extrem de grea, dar acum se bucură de rezultat:

"Se încheie un alt capitol, cel al renovării unei case și aducerii acesteia la stadiul de nou. A fost o perioadă extrem de grea, în care am făcut multe greșeli din care am avut însă de învățat. Am simțit de multe ori că m-am înhămat la mai mult decât puteam duce. Într-o seară m-am așezat în fund pe o bordură și, uitându-mă la ce era în jurul meu, m-a pufnit plânsul. Am luat-o a doua zi de la capăt și am continuat. Am simțit la un moment dat că ale noastre cheltuieli nu se vor mai termina niciodată, am depășit de câteva ori bugetul pe care îl aveam pregătit. Împreună cu Georgiana am dus acest proiect la final.

După toate astea, satisfacția reușitei e enormă. Vă las să vedeți ce a ieșit și vă mulțumesc celor care mă susțineți", a spus Godină la sfârșitul lucrărilor.

Foto Facebook