Andreea Bălan pare mai fericită ca niciodată, iar cu ocazia zilei ei de naștere a anunțat că formează o relație cu Victor Cornea.
Despre noul cuplu se vorbea deja de câteva săptămâni, de când artista a mers în Germania, la Stuttgart, pentru a urmări un meci pe care l-a disputat jucătorul de tenis. Încă de la acea vreme tabloidele au anunțat că Victor Cornea și Andreea Bălan sunt împreună.
„Azi, de ziua mea, vreau sa împărtășesc cu voi ca iubesc, sunt iubita și sunt mai fericită ca niciodată”, a scris Andreea Bălan pe rețelele de socializare, în dreptul mai multor poze în care apare în brațele iubitului ei.
La scurt timp după ce Andreea Bălan a confirmat în mod oficial relația cu Victor Cornea, sportivul a postat și el la story pe Instagram un mesaj pentru partenera lui.
„Happy bday, love” („La mulți ani, iubire”), a scris el pe internet.