De atunci, pe internet au apărut foarte multe fake news: rușii afirmau că l-au ucis pe Wali, în timp ce ucrainenii dezvăluiau că acesta a făcut mai multe victime în rândul inamicilor. Acum, la două luni de când a ajuns în Ucraina, celebrul lunetist a părăsit țara noastră vecină și a oferit un interviu pentru publicația La Presse, din Quebec (Canada).

Wali a dezvăluit că pe frontul din Ucraina a tras doar două gloanțe și că s-a hotărât să se întoarcă acasă după ce doi camarazi au murit lângă ei, loviți de obuzul unui tanc rusesc. Iar decizia a luat-o ca urmare a unei discuții telefonice pe care a avut-o cu partenera lui de viață. „Încerca să-mi explice că au fost doi morți. Spunea: «Cred că am făcut destul, nu? Am făcut destul?» Aveam impresia că vrea să-i spun să se întoarcă. Dar era calm”, a afirmat iubita lunetistului.

Iată ce a spus Wali, considerat „cel mai periculos lunetist din lume”:

„Sunt norocos că sunt încă în viață, chiar s-a apropiat moartea de mine. La un moment dat, doi recruți au ieșit din tranșee pentru a fuma o țigară. Le-am spus să nu se expună așa, dar nu m-au ascultat. Un foc de obuze de la un tanc rusesc a fost tras asupra noastră. A explodat puternic. Am văzut schijele trecând ca niște lasere. Corpul mi s-a tensionat. Nu auzeam nimic, îmi țiuiau urechile. A fost cu adevărat violent. Cei doi ucraineni au murit. Mirosea a moarte, este greu de descris. Este un miros macabru de carne carbonizată și sulf. Este atât de inuman acel miros. Inima mea mă trage înapoi în prima linie. Mai am flacăra. Îmi place teatrul de operații. Dar mi-am forțat norocul. Nu am răni. Mă gândesc, în sinea mea: Cât de departe pot arunca zarurile? Nu vreau să pierd ce am. Volodimir Zelenski a făcut apel la toți, dar pe teren, ofițerii nu știau ce să facă cu noi. Mulți luptători voluntari se așteaptă să fie totul la cheie, dar războiul este opusul, este o dezamăgire teribilă. Trebuia să cunoști pe cineva care cunoștea pe cineva care îți spunea că într-o frizerie veche îți va da un AK-47. Trebuia să te chinui cu trusa de soldat așa, ridicând piese și muniții în stânga și în dreapta, în multe cazuri cu arme în stare mai mult sau mai puțin bună. Chiar și pentru mese trebuia să te lupți, de multe ori civilii le asigură. Este la fel cu benzina, dacă trebuie să te deplasezi cu mașina. Trebuie să te organizezi constant, să cunoști pe cineva care cunoaște pe cineva. Mulți ajung în Ucraina cu pieptul bombat, dar pleacă cu coada între picioare. Am tras doar două gloanțe, în ferestre, pentru a speria oamenii. Este un război al mașinilor, ucrainenii sunt foarte curajoși, dar le lipsesc cunoștințele tehnice militare. Dacă ucrainenii ar fi avut procedurile pe care le aveam în Afganistan pentru a comunica cu artileria, am fi putut provoca un măcel”