Ediția cu numărul 5 a Festivalului Deliciilor Dulci din Sfântu Gheorghe a venit cu o super noutate: un kurtos învelit în 30 de foițe de aur comestibil de 24 de karate.

Creația culinară inedită a fost scoasă la licitație, iar câștigătorul a fost un medic chirurg din Cluj, care a oferit pentru acest cozonac secuiesc suma de 1.000 de lei. 

Banii obţinuţi au fost donaţi Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, care derulează mai multe programe caritabile, printre care şi "Masa pe roţi", prin intermediul căruia asigură o masă caldă pe zi câtorva zeci de persoane vârstnice din municipiu.

Kurtos-ul de aur

„Mă bucur că am putut să ajut. Faptul că e învelit în foiță de aur contează foarte puțin pentru mine. Pentru mine cel mai important este unde merg banii”, a declarat Andrei Martin, chirurgul plastician din Cluj, pentru covasnamedia.ro.

Medicul a prezicat că nu are de gând să mănânce kurtos-ul învelit în aur, cu toate că este comestibil. Andrei Martin a afirmat că îl va păstra într-un glob de sticlă și îl va transforma astfel într-o piesă de artă deosebită.

În cadrul Festivalului kurtoskalacs şi deliciilor dulci de la Sfântu Gheorghe, Organizaţia de Tineret din Sântionlunca a preparat un colac secuiesc în lungime de 20 de metri, cu 5 metri mai lung decât cel de anul trecut, pentru acesta fiind folosite 60 kg de făină, 10 kg de unt, 20 kg de zahăr, jumătate de kilogram de drojdie şi aceeaşi cantitate de sare, 6 kg de coajă de lămâie, 1 kg de zahăr vanilat şi 25 de litri de lapte.

Foto Facebook