Fostă concurentă la „Ferma”, show difuzat ani de zile la PRO TV, Claudia Pavel, cunoscută și drept Cream, a apărut tot mai rar în ultimul timp la televizor.
Jurnaliștii de la Click au fost curioși ce mai face în prezent Claudia Pavel, astfel că i-au luat un interviu. Și așa toată lumea a aflat că artista abia s-a întors din SUA, acolo unde a fost în vacanță și unde va pleca din nou în curând.
„Abia ne-am întors din America, unde am stat o lună, am făcut Crăciunul şi Revelionul, am fost la plajă, la Universal, în L.A, peste tot. Un traseu lung... Chicago, Los Angeles, Las Vegas, Miami, Orlando. Profităm de vacanţa asta şi plecăm iar, până la Miami. Am şi ceva treabă pe acolo, Noah se va vedea iar cu tatăl lui, normal”, a spus Claudia Pavel.
În cadrul aceluiași interviu, celebra cântăreață a dezvăluit și de ce apare tot mai rar în emisiunile din România.
„Mă întreabă lumea de ce nu mai merg la emisiuni. Nu prea mai sunt emisiuni, la reality în România nu mă mai duc, am fost la cele mai mari. Plec mai departe la reality-uri şi mai mari, dar peste hotare. Doamne ajută să fie bine”, a spus Cream.