După o relație care a durat aproximativ 11 ani, Dorian Popa și Claudia Iosif, cunoscută în mediul online drept Babs, au decis să se despartă.

Ruptura dintre cei doi a fost anunțată într-o perioadă neagră pentru Dorian Popa, adică imediat după ce a fost prins că a condus după ce s-a drogat.

Chiar dacă inițial au spus că au rămas în relații bune, se pare că Dorian Popa și Claudia Iosif s-au șters reciproc de pe Instagram, semn că relația lor nu s-a terminat chiar în termeni plăcuți. Iar la câteva luni de când nu mai formează un cuplu cu artistul, Babs a fost surprinsă într-un loc în care puțini se așteptau, mai exact în club!

Din câte se pare, Claudia Iosif încearcă să își schimbe total viața în prezent. Despre tânără se spunea în trecut că nu îi plac evenimentele mondene și că din această cauză nu apare prea des alături de Dorian Popa în public, însă iată că acum ea merge în cluburi și se distrează.

Potrivit celor de la Cancan, Babs a fost surprinsă în club alături de mai multe prietene, iar printre acestea se regăsea și Ema Uta, care era însoțită și de noul ei iubit, alături de care a început o relație după ce s-a despărțit de Alex Bodi.

foto: Instagram