Ajuns la 24 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în urmă cu o lună, Mario Fresh „s-a împlinit”, cum spune o vorbă din bătrâni.
În această vară, celebrul artist s-a îngrășat nu mai puțin de 8 kilograme, iar pe toate le-a luat în luna august, când a fost atât ziua lui de naștere, cât și a iubitei lui, Alexia Eram, fiica Andreei Esca. Tânăra este născută pe 31 august, dată la care a împlinit 23 de ani.
Pe lângă cele două aniversări, Mario Fresh a dezvăluit că a mai avut și alte petreceri, a mâncat mult și a băut, astfel că asta s-a văzut pe corpul său.
„Luna august a fost o lună destul de grea pentru noi, pentru că avem foarte multe zile de naștere și am luat câteva kilograme în plus. Mai mâncăm una-alta, mai bem una-alta și așa se întâmplă, am luat 8 kile frumoase, ale mele. M-am răsfățat! Acum începem din nou să fim serioși, dar mă descurc, dau foarte repede jos, dacă stau două săptămâni liniștit și îmi fac cardio de zi cu zi și dieta corespunzătoare, este ok”, a spus Mario Fresh pentru Click.