Fostul tenismen german Boris Becker a fost condamnat în luna aprilie la doi ani şi jumătate de închisoare de către justiţia britanică pentru patru capete de acuzare legate de falimentul său personal. Boris Becker nu a declarat bunuri şi împrumuturi în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, cu scopul de a nu-şi plăti datoriile.
Boris Becker, 54 de ani, este în prezent încarcerat în închisoarea Huntercombe, Marea Britanie.
Noua viață în închisoare
Iniţial Boris Becker nu s-a adaptat prea bine condiţiilor de detenţie, dar după ce a fost mutat din penitenciarul de maximă securitate Wandsworth, la Huntercombe, în Oxfordshire, 80 de kilometri vest de Londra, se pare că lucrurile s-au liniştit pentru fostul mare campion. Becker a scăpat de regimul de categorie B și a trecut la „C”, cel cu o securitate mai redusă. Aici, Becker este singur în celulă și are acces nelimitat la telefon.
Pentru a-și reduce pedeapsa, fostul campion de la Wimbledon lucrează în închisoare. Acum fostul mare jucător de tenis german Boris Becker își petrece timpul făcând mult sport. A reușit să slăbească 8 kilograme și este într-o formă fizică excelentă.
Becker a devenit instructor de fitness pentru ceilalți deținuți, 45 la număr, iar programul său include și un tip special de yoga și meditație.
„Clientul nostru se descurcă bine, având în vedere circumstanțele”, a declarat avocatul lui Becker, Oliver Moser.
Fostul mare tenisman german Boris Becker a făcut istorie în tenis când a câştigat turneul de la Wimbledon la 17 ani, în 1985. Becker, fost numărul 1 mondial, are în palmares şase trofee de grand slam, trei la Wimbledon, două la Australian Open şi unul la US Open.
Foto FACEBOOK