Aflat în continuare în arest la domiciliu, Dani Mocanu a lansat un atac dur la primarul din Ștefănești, comuna din județul Argeș în care manelistul are domiciliul.
Potrivit unui mesaj pe care l-a postat pe pagina lui de Instagram, Dani Mocanu este deranjat de faptul că, în urmă cu trei luni, a cerut un document care trebuia să fie eliberat în maximum 30 de zile, dar care nici până astăzi nu a ajuns la el.
„Bă, fii atent ce spun. Eu sunt Dani Mocanu și pe mine nu mă ia nimeni de fraier. Eu nu am nimic cu nimeni, dar mă ții de trei luni cu un document pe loc. Legea spune că în termen de 30 de zile, dacă nu primim răspuns, putem deschide un proces împotriva voastră.
Poate nu ești tu de vină, poate doar angajații tăi de doi lei, dar vă dau în judecată de la tine, până la femeia de serviciu, fiind că faceți multe abuzuri și crede-mă că am dovezi de vorbiți singuri”, a scris manelistul pe Instagram, la story.
Mai mult decât atât, Dani Mocanu a afirmat că, în urma dovezilor de care vorbește, vor pica și alți oameni, dar că nu are încotro și va face totul public.