Luptătorul român Benny Adegbuyi (37 de ani) a pierdut categoric sâmbătă seara duelul cu Jammal Ben Saddik (31 de ani), în main-event-ul galei Glory Kickboxing 81 de la Dusseldorf.
Benny Adegbuyi a fost pus la pământ prin KO încă din prima rundă. Arbitrii l-au declarat învingător pe Jamal Ben Saddik după o serie de lovituri nimicitoare ale acestuia.
”O înfrângere dureroasă, un meci riscant, mi-am asumat atunci când am acceptat meciul riscant după o înfrângere, că am mai avut o înfrângere. Asta este cariera unui sportiv de performanță, la nivelul la care lupt eu, câteodată pierzi, câteodată câștigi. Mergem înainte, mă bucur de familie și cam asta e. Ăsta e singurul lucru care mă doare, m-am sacrificat, am stat departe, sunt plecat din luna mai de acasă și nu am avut parte de multe lucruri alături de familia mea.
Ce nu te ucide, te face mai puternic și voi reveni cu siguranță mai puternic. Evident că urmează un parcurs greu, va trebui să revin, să am câteva victorii ca să putem să luptăm din nou împreună. Am primit foarte multe mesaje, le mulțumesc, oamenii chiar sunt super, m-au susținut. Ce urmează pentru mine? Mă duc la munte, la Slănic, mă relaxez cu familia și cam asta e”, a spus Benny Adegbuyi la sosirea în țară, potrivit sport.ro.
”Nulitățile au impresia că sunt sportivi”
Daniel Ghiță (41 de ani) a comentat în termeni foarte duri înfrângerea lui Benny Adegbuyi. Fostul luptător român de K1 este de părere că Benny Adegbuyi este doar un sportiv supraapreciat.
”Când te bate unul cu o singură mână, ce crezi ca se întâmplă când te bate cu două? Predicția mea KO - first round (prima rundă) a devenit realitate. Sportul e sport, show-ul e show! Mai faceți încă o luptă, că doar show-ul se vinde. Nulitățile au impresia că sunt sportivi. Când nu ai forță în pumn, doar ești promovat. Dumnezeu nu doarme! Nihil Sine Deo”, a fost mesajul postat de Daniel Ghiță pe contul personal de Facebook.