Prezentă în showbiz de mai bine de 30 de ani, Daniela Gyorfi este, fără doar și poate, un nume de referință în industria muzicală din România.

Celebra artistă a debutat în anul 1991, la Festivalul Mamaia, iar de atunci numele ei a devenit tot mai cunoscut. De-a lungul timpului, ea s-a făcut remarcată și în revista pentru bărbați Playboy, acolo unde a avut un pictorial incendiar, care a rămas pe retina multor masculi.

Invitată recent în emisiunea online „Fresh by Unica”, Daniela Gyorfi a vorbit despre averea ei, afirmând că nu muncește doar pentru ea, ci și pentru fetița ei, Maria, căreia îi vor rămâne toate lucurile și toți banii.

„Bunurile comune sunt ale mele. De fapt, nu sunt ale mele, sunt ale Măriucăi! Bunurile noastre nu sunt ale noastre, sunt ale copilului. Nu ne întrebăm, pentru că știm amândoi a cui este casa, a cui este mașina, a cui este afacerea. Amândoi am muncit, amândoi muncim și nu se pune problema așa între noi. Tot ceea ce facem, facem într-adevăr pentru Maria, dar și pentru noi. Adică eu nu sunt de acord să-i las copilului meu? Adică eu să muncesc... Muncesc, dar pentru mine și pentru copil. Îi las copilului, că doar n-o să iau nimic cu mine în mormânt”, a spus Daniela Gyorfi.