De câteva luni bune, tabloidele notau că relația dintre Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai este doar una profesională, ci ei au trecut la nivelul următor și ar forma un cuplu.

Însă între cei doi s-a produs o ruptură, iar manelistul a anunțat pe instastory că nu vor mai colabora. „Vreau să vă anunț că am încheiat colaborarea cu Cristina Pucean, așa că nu va fi prezentă la niciunul dintre evenimentele unde voi cânta eu”, a spus Bogdan de la Ploiești.

Drept răspuns la cele spuse de cântăreț, Cristina Pucean a postat pe instastory două afișe ale unor concerte pe care Florin Salam și Adrian de la Severin le vor susține în Berlin și Zurich, locuri în care ea va fi invitată ca dansatoare.

Însă, la doar câteva ore distanță, Cristina Pucean a revenit pe instastory și a anunțat că pe Telegram circulă un filmuleț XXX a cărei protagonistă ar fi ea, după cum spune lumea. Dar a dezmințit informația, afirmând totodată că nu acesta este motivul pentru care s-a despărțit de Bogdan de la Ploiești.

„Am primit sute de mesaje și apeluri, cum că ar circula pe Telegram un videoclip cu mine în ipostaze indecente și acesta ar fi motivul pentru care eu și Bogdan de la Ploiești nu mai formăm un cuplu. Scopul acestei postări nu este ca eu și Bogdan de la Ploiești să ne spălăm rufele în public, pentru că nu-mi stă în caracter să-mi discut viața privată, ci doar să clarific că nu sunt în videoclip și nu există astfel de clipuri cu mine, spre dezamăgirea multora. În primul rând, dacă vă uitați atent, domnișoara din videoclip are un tatuaj pe picior, tatuaj pe care eu nu îl am, după cum puteți vedea. Și ea nu are tatuajele mele pe mână, pe care le am din 2016! Nu credeam că poate exista atâta răutate și că aș putea fi atât de judecată pentru ceva ce mai ales cei care mă cunosc știu că nu aș face sub nicio formă”, a spus Cristina Pucean.