La mijlocul lunii ianuarie, jurnaliștii spanioli notau că Dani Alves ar putea fi arestat în Barcelona, după ce o tânără a depus plângere pentru viol pe numele lui.
La doar câteva zile după apariție informației, fostul fotbalist al celor de la FC Barcelona a fost reținut, fiind acuzat că a agresat-o pe femeie într-un club, în seara zilei de 30 decembrie.
Chiar dacă a spus că nu o cunoaște pe tânără, Dani Alves a fost reținut de autorităile spaniole, el fiind arestat preventiv, fără posibilitatea de cauțiune, deoarece este posibil ca, dacă va fi eliberat, el să fugă în Mexic sau Brazilia, de unde va fi extrădat cu greu sau nu va fi deloc extrădat.
Fostul fotbalist al celor de la FC Barcelona încearcă să scape de acuzația de viol, însă de când a fost reținut și până acum el a dat nu mai puțin de trei declarații, toate contradictorii. După cum afirmă jurnaliștii spanioli, fotbalistul a declarat de fiecare dată altceva, ceea ce îi face pe oamenii legii să creadă că el minte.
După ce a văzut că nu are sorți de izbândă, Dani Alves a luat o decizie radicală chiar în arest: și-a schimbat avocatul!
„Ne vom da viața pentru a-l elibera din acest iad. Ne simțim fără putere în actuala situație și vrem să-l ajutăm să iasă de după gratii. Nu cred că avocatul s-a descurcat prea bine”, a spus Ney Alves, unul dintre frații fotbalistului.