La finalul anului 2022, după ce a apărut în serialul „Wednesday”, acolo unde joacă rolul lui Lurch, George Burcea a decis să se mute în SUA alături de iubita lui, Viviana Sposub, pe care a cunoscut-o în urmă cu mai mulți ani, la show-ul „Ferma. Orășeni vs. Săteni”, de la PRO TV.
Relația celor doi a evoluat foarte frumos, iar după câteva luni petrecute în SUA, la New York, ei s-au mutat în Los Angeles. Însă, pentru că George Burcea are dreptul să stea toată luna iulie alături de cele două fetițe pe care le are cu Andreea Bălan, actorul și actuala lui iubită au revenit în România.
Potrivit celor de la Cancan, George Burcea și Viviana Sposub și-au închiriat un apartament în București, în zona Pieței Romane, și vor locui acolo până se vor întoarce în SUA.
„A căutat să se mute tocmai pentru a avea mai mult spațiu pentru fiicele sale și a nu mai fi nevoit să piardă mult timp în trafic atunci când are treabă în centru. Copilele au fost deja în noua sa locuință”, a spus un apropiat al lui George Burcea, pentru sursa citată.
Din câte se pare, actorul a revenit în SUA și pentru că Andreea Bălan are o nouă relație și petrece mult timp cu iubitul ei, astfel că George Burcea ar avea timp să stea cu fetițele lui. Iar cei de la Cancan afirmă că partenerul Vivianei Sposub vrea să le ducă pe acestea și la Botoșani, unde locuiește mama lui.
„Bunicii paterne îi este foarte dor de nepoatele sale, singurele care locuiesc în România. Abia așteaptă să petreacă timp cu ele. George le va duce și la Botoșani, acolo unde locuiește mama sa, de care este foarte apropiat”, notează sursa citată.