Ajunsă la 47 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în primăvară, Oana Roman este din nou singură, după ce a fost părăsită de Marius Elisei, fostul ei partener, alături de care are și o fetiță.

Odată rămasă singură, vedeta pare că se gândește tot mai mult la propria persoană, astfel că are în plan să își facă o operație estetică.

„Există o singură intervenție estetică pe care aș face-o. Aș vrea să-mi repar gușa. Chiar vreau să scap de ea, pentru că am slăbit foarte mult la față. De altceva nu mai am nevoie. De lifting-uri nu se pune problema. Nici nu e genul meu, absolut deloc. Nici botox nu mi-am făcut niciodată.

În afară de creme și masaj și tratamente cosmetice, nu fac altceva. În ceea ce privește alimentația, eu mănânc cu măsură, dar din toate. Mănânc și fructe, legume, carne, brânză. Am grijă să am proteine. Doar că toate, cu măsură, asta e cel mai important. Sport nu am făcut, pentru că nu am voie. Eu nu am voie să fac niciun fel de efort fizic, nici măcar să ridic mai mult de 5 kilograme”, a spus Oana Roman pentru Fanatik.

Vedeta a vorbit și despre rutina ei zilnică, afirmând că face același lucru de ani de zile.

„Eu am o rutină clară, de la care nu mă abat. De ani buni folosesc un ser cu vitamina C, o cremă cu acid hialuronic, cremă pentru ochi. Seara folosesc și cremă cu retinol, iar dimineața, după ce aplic toate produsele, folosesc o cremă cu factor de protecție. Eu nu ies din casă nici măcar iarna fără SPF. E foarte important pentru mine. De asta cred că îmi păstrez și tenul foarte bine, pentru că eu nu am stat cu fața la soare niciodată.

Iau și niște suplimente, spre exemplu colagen, care mă ajută. Eu trebuia să încep de mult timp să iau colagen, dar mai bine mai târziu decât niciodată. E un complex pentru piele și articulații cu elastină, ceramide și colagen. Eu fac și un masaj sculptural la ten. E un masaj special și dă rezultate fantastice. Este extraordinar și merg constant”, a încheiat Oana Roman.

foto: Instagram Oana Roman