La începutul acestui an, după o relație care a durat aproximativ 18 ani, Deea și Dinu Maxer au dezvăluit că s-au despărțit și că fiecare pornește pe un alt drum.
Chiar dacă inițial nu au dorit să ofere detalii despre separare, până la urmă Dinu Maxer a fost surprins alături de o tânără despre care s-a aflat că este noua lui iubită.
„Dinu a fost la un chef și a venit cu noua lui iubită. Au petrecut câteva ore într-un club din București. Ei încearcă să fie cât mai discreți și să pătreze în public o oarecare distanță”, spunea, pentru Click, un apropiat al lui Dinu Maxer.
Pus în fața faptului împlinit, artistul a fost nevoit să recunoască faptul că are o nouă parteneră. „Ultima dată când am îmbrățișat-o pe Deea a fost în luna martie. Devreme nu este, chiar consider că am ținut coada suferinței mele. Ne cunoaștem de foarte puțin timp, ea nu este persoană publică și este normal să-și dorească discreție”, a spus Dinu Maxer la o televiziune mondenă.
Doar că, la aproximativ două săptămâni de când s-a aflat că Dinu Maxer este într-o nouă relație, jurnaliștii de la SpyNews afirmă că artistul și noua femeie din viața lui nu mai sunt un cuplu.