Dorian Popa a fost prins în timp ce conducea sub influența substanțelor interzise. Vineri seara, Dorian Popa a rămas fără permisul auto, după ce a fost oprit de poliție în zona casei sale din Domnești, fiind depistat la Drugtest că a consumat canabis. 

Unele vedete din showbizul românesc l-au blamat pentru scandalul în care e implicat, pe când altele îi iau apărarea. Este și cazul Elenei Merișoreanu. 

Între cei doi s-a legat o strânsă prietenie, după participarea lor la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici! de la PRO TV. vCântăreața de muzică populară îl compătimește pe influencer și îi ia apărarea în scandalul drogurilor.

”Am vorbit cu el, aseară, la telefon, plângea saracul, se blestema ca e nevinovat, că a fost, undeva, parcă zicea că într-un club, unde se fuma și că a inhalat de acolo. În plus, de o perioadă, el lua și niște pastile, ca să se poată odihni.

Muncește foarte mult, are firme, e tare harnic, mai rar așa om. În plus, e și foarte credincios, mereu se roagă. Și la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!” se ruga mereu dimineața. Acolo era un copil respectuos, ceva ce nu am mai văzut, mi se adresa foarte frumos când avea nevoie de ceva. De aceea am și rămas prieteni”, a declarat Elena Merișoreanu pentru playtech.ro.

”Nu știu ce se tot întâmplă, în showbiz, în zona noastră, de folclor, văd că încă nu sunt drogați, dar, în rest, m-a îngrozit ce tot aud și văd, pe la televizor. Celebritatea, da, clar, ți se urcă la cap. Banul dezumanizeaza, cei bogați devin curioși să încerce senzații tari”, a mai spus Elena Merișoreanu pentru PlaytechȘtiri.

Elena Merișoreanu are numai cuvinte de laudă la adresa lui Dorian Popa și e de părere că artistul nu s-a drogat.

De pildă, eu nu am fumat țigări niciodată, însă doctorul mi-a spus că mă pot îmbolnăvi și de la cei care fumează în jurul meu. Și, da, am inhalat atât de mult fum de țigară, pe la nunți! Păi, la petrecerile unde mergeam să cânt era un fum de-l tăiai cu cuțitul, se poate ca Dorian să aibă dreptate că a inhalat de la club substanțe interzise. Nu este exclus!', a mai declarat Elena Merișoreanu.

Dorian Popa milita împotriva drogurilor.

Dorian Popa a rămas vineri seară fără permisul auto, după ce a fost testat pozitiv la canabis. Când a fost oprit în trafic de polițiști, în localitatea Domnești, din Județul Ilfov, unde locuiește, Dorian era îmbrăcat într-un halat de baie. În urma testului la substanțe interzise și care a ieșit pozitiv, el a menționat că se întoarce de la o petrecere, unde a inhalat accidental fum dintr-un joint.

Dorian Popa susținea, în urmă cu doar o lună, că singura lui dependență este sportul: „Știi, la mine totul se rezumă la business. Viciile societății nu fac decât să-ți distragă atenția de la business și am văzut zeci de cazuri, mai ales că domeniul media are parte de foarte multe vicii și am văzut foarte multe nume mari ratându-și cariere, am văzut foarte multe lucruri care m-au zguduit și atunci am zis hai să nu fiu și eu doar un altul care se înscrie în același tipar. Cred că sunt lucruri pe care Dumnezeu le-a ales pentru mine.

Eu cred că ține și de tine ca și om, dar ține de cum te-a dat Dumnezeu. Altfel… la mine totul s-a rezumat la succes. Mi-a dat Dumnezeu un diamant și eu să-l arunc ca prostu singur în noroi. N-ar fi păcat…? M-aș jigni pe mine, pe Dumnezeu, pe maică-mea… o serie întreagă de jigniri”, a declarat vloggerul într-un podcast, în urmă cu doar o lună înainte de incident.

"Oricât de clișeic ar suna, îmi doresc din suflet să dorm în sală și peste zece ani, cum am făcut-o și până acum. Este religia mea și mă face să fiu cu o minte curată, aerisită și întotdeauna gata de acțiune. Eu sunt dependent de sport și, așa cum mi-a spus cineva și care m-a șocat, culturiștii sau fitnesiștii, cum vrei tu să-i numești, sunt ca niște drogați. De ce? Pentru că dacă nu te mai duci acolo, te ia depresia, nu mai ai secreție de dopamină, serotonină, endorfine (…) dar cred că este o adicție super bună.

Nu m-aș simți vreodată prost că sunt dependent de sport. La 42 de ani, îmi doresc să trag în continuare racheta, iar undeva după 50 de ani, sper să pot avea îndeajuns încât să zic hai acolo, hai nu știu unde, ne plimbăm. Deși mulți spun că la cum mă văd, îmi zic că nu mă voi liniști nici după 50 de ani. Iubesc să muncesc, sunt workaholic, îmi curge prin sânge. Iubesc să muncesc, vrei să te mint? Iarăși, nu pot să mă simt prost că sunt workaholic. Nu am intrat în burnout”.
Foto FACEBOOK