Ministerul Afacerilor Interne a făcut cunoscută, pe pagina de Facebook, povestea unui luptător în Legiunea Străină care a ajuns polițist în Iași după ce a promovat printre primii Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr" Câmpina.
Bărbatul a participat la nenumărate misiuni în Franţa şi Africa, dar s-a întors în România de dorul familiei. În urmă cu 5 ani, Cătălin a plecat de acasă, din Iaşi, şi s-a înrolat în Regimentul Străin de Infanterie al Legiunii Străine. S-a reîntors în România, iar în urmă cu două luni, a promovat examenul la Şcoala de Poliţie cu una dintre cele mai bune note, iar acum lucrează la Poliția municipiului Iași.
„El este Cătălin și la vârsta de 25 de ani a plecat în Franța, pentru a vedea ce înseamnă cu adevărat Legiunea Străină.
A optat pentru al II-lea Regiment Străin de Infanterie, alături de care a participat la numeroase misiuni desfășurate pe teritoriul Franței și la două misiuni în Africa.
El este Cătălin, iar dragostea pentru România l-a determinat să se întoarcă acasă, 5 ani mai târziu. Și-a dorit să fie polițist, aproape de casă … și a reușit.
Are 34 de ani, iar în urmă cu două luni a promovat printre primii Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr" Câmpina, iar acum lucrează la Poliția municipiului Iași.
Nu regretă nicio clipă decizia luată. Dupa toți anii petrecuți departe de cei dragi, în teatrele de operații, singura lui dorință a fost aceea de a-și ajuta concetățenii.
A vrut să fie alături de oameni și munca lui să contribuie la binele comun, iar noi nu putem decât să-l felicităm și îi mulțumim pentru decizia luată!” arată Ministerul Afacerilor Interne pe Facebook.
Foto FAcebook