Teodora Stoica, fiica lui Mihai Stoica, este angajată din 2018 în departamentul de marketing al celor de la FCSB, iar Gigi Becali îi oferă un salariu generos. Teodora Stoica a făcut Facultatea de Drept şi este nelipsită de la birourile clubului din Berceni.
Conform cancan.ro, Teodora Stoica ar încasa un salariu lunar în valoare de 4.000 de euro.
”Cu Gigi am vorbit și e de acord să o aduc în cadrul departamentului de marketing. Să vedem dacă vine, mai are ceva oferte. Oricum vreau să-i mulțumesc lui Gigi pentru asta. E copilul meu, îmi seamănă 100%, e un copil ambițios și inteligent. Poate face carieră în orice domeniu în care va lucra. E foarte serioasă. Cert e că după 3 ani de zile în care a locuit departe de casă vine aici și, de ce nu?, am putea lucra împreună. Ar fi senzațional”, spunea Meme Stoica în 2018
Latifundiarul Gigi Becali nu se uită la bani
De-a lungul anilor Gigi Becali a avut mereu grijă de colaboratorii săi apropiați. Mihai Stoica este unul dintre aceștia și se bucură de sprijinul total al latifundiarului.
Fiica lui M.M. Stoica a învins cancerul
”Epoca fetelor sănătoase. Dacă există un lucru pe care l-am învățat în ultimii ani, este importanța de a te antrena, indiferent cum, când și unde te afli.
Fie că este mers pe jos, alergare, înot, antrenament de forță, nu contează atâta timp cât ieși din zona ta de confort. Al doilea este să ai grijă cu ce îți hrănești corpul. Evită alimentele procesate, zahărul și glutenul și să ai trei sferturi de legume în farfurie. De asemenea, pătrunjelul înseamnă viață”, este mesajul postat de Teodora Stoica pe rețelele de socializare.
Foto Facebook