La o săptămână după ce Vladimir Putin a declarat război Ucrainei și a invadat țara vecină, Garry Kasparov l-a atacat, nu doar o dată, în termeni duri pe liderul rus.
După ce a spus cum ar putea fi învinsă Rusia și a afirmat că știe și care ar fi următoarea mutare a armatei ruse, acum marele șahist a luat o decizie radicală împotriva lui Vladimir Putin: face parte din Comitetul Anti-Război, vrea să îi judece pe cei care au atacat Ucraina și îi numește pe aceștia criminali de război.
„Participanții direcți la invazie, precum generalii și conducerea politică a Rusiei care a trasat planul de invazie, trebuie catalogați drept criminali de război și pedepsiți pentru faptele lor. Există o diferență clară între ruși, care au fost târâți împotriva voinței lor în politicile aventuroase ale lui Vladimir Putin, și cei care ajută de bunăvoie regimul lui Vladimir Putin în războiul fratricid în curs. Suntem ruși și avem responsabilitatea morală pentru că nu am prevenit războiul, pentru că am permis atacul perfid al trupelor ruse asupra unei țări vecine. Comitetul Anti-Război face apel la toți adevărații patrioți al Rusiei să se consolideze împotriva dictaturii agresive a lui Vladimir Putin”, a anunțat Comitetul Anti-Război, potrivit Radio Free Europe/Radio Liberty.
Din Comitetul Anti-Război mai fac parte Vladimir Kara-Murza, Dmitri Gudkov și Serghei Guriev.