Pe litoralul românesc a început de duminică, 12 iunie, montarea unor noi geamanduri, care au formă de cruce și culoarea roșie. Scopul este acela de a-i atenţiona pe turişti asupra pericolului de înec, acestea anunţând câţi oameni au murit înecați în mare anul trecut. Situația a revoltat însă turiștii, salvamarii și localnicii.
Raed Arafat apără inițiativa
"Fără aventură după geamandură" este sloganul de pe noile geamanduri. Geamandurile sunt oferite salvamarilor direct de Fundația SMURD, potrivit ziuadeconstanta.ro.
Bunurile pentru activități specifice de prevenire a înecului pe litoralul Mării Negre au fost achiziţionate cu valoarea totală de 2,499.3675 lei cu TVA.
Reacțiile turiștilor și salvamarilor
Turiștii care au ales să își petreacă minivacanța de Rusalii pe litoralul Mării Negre spun că forma geamandurilor este neinspirată.
"Este un simbol al ortodoxiei, dar nu în mare. (...) O idee neinspirată. Poate alți specialiști în domeniu vin cu o idee mai fericită”
„Apa este un mediu periculos. Geamandura are rolul de a marca zona de siguranță. Acestea au alt loc - într-un cimitir. Noi trebuie să atragem turiștii, să vină la mare. Să se simtă bine. Rolul nostru este să marcăm și să avertizăm zonele de siguranță. Cine a proiectat-o (geamandura - n.r.), nu și-a dat seama că a făcut un element care poate răni pe cineva. Plăcuța de informare pe care au pus-o poate sparge capul cuiva. Forța valului este foarte periculoasă”, sunt de părere salvamarii.
Cele mai bune glume după ce în mare au apărut cruci
"Fără clopotniță nu arată bine! Cred că a costat 10.000 lei una".
"Mai trebuie o colivă și o lumânare."
"În compensare cu demolarea bisericii din Constanța."
"Să vezi acum ce înoată enoriașele ca să pupe crucea."
"Asta-i sigla țării, dar neagră."
"Să știe ce-i așteaptă, că vin toți turiștii de la Cuca Măcăii și se cred aquaman."
"Plaja a ajuns cimitir mai nou pe litoralul Românesc? De râs. Mai trebuie și un popă, unde dracu s-a mai pomenit așa ceva pe plajă?".
"Aduceți dracului și un sobor de popi cu colace d’alea din “bazar” să “sfințească” la fața locului “minunea cretinească” ce va ține loc de geamandură!".
"Încã un motiv de pus pe lista de câteva pagini a broșurii "Spuneți NU litoralului românesc"."
"Să nu creadă naibii unii că aia e crucea de Bobotează și să se arunce după ea."
"Ori să pună și semiluna, ori să le scoată de tot."
"Bună ideea, așteptăm și coșciuge plutitoare."
"Am înțeles că varianta cu sicriul era mult mai scumpă."
"Te poți prinde de ea dacă te simți lipsit de puteri."
"Deși ideea cu geamandurile în formă de cruce este bună, ea este incompletă, între ele ar trebui să plutească un preot, câteva bocitoare și o tarabă cu tămâie și lumânări."
"Dacă tot sunt cruci pe marginile drumurilor din țara, de ce să nu fie și pe apă. Urmează și în aer?"
"Dacă mai bate și câte un clopot din când în când, totul e perfect."
"Așa se pune cruce turismului la noi în țară."
"Cine a gândit așa ceva nu cunoaște mentalitatea românilor care iau în bășcălie până și moartea.""Încã un motiv de pus pe lista de câteva pagini a broșurii "Spuneți NU litoralului românesc"."
"Să nu creadă naibii unii că aia e crucea de Bobotează și să se arunce după ea."
"Ori să pună și semiluna, ori să le scoată de tot."
"Bună ideea, așteptăm și coșciuge plutitoare."
"Am înțeles că varianta cu sicriul era mult mai scumpă."
"Te poți prinde de ea dacă te simți lipsit de puteri."
"Deși ideea cu geamandurile în formă de cruce este bună, ea este incompletă, între ele ar trebui să plutească un preot, câteva bocitoare și o tarabă cu tămâie și lumânări."
"Dacă tot sunt cruci pe marginile drumurilor din țara, de ce să nu fie și pe apă. Urmează și în aer?"
"Dacă mai bate și câte un clopot din când în când, totul e perfect."
"Așa se pune cruce turismului la noi în țară."
"Cine a gândit așa ceva nu cunoaște mentalitatea românilor care iau în bășcălie până și moartea."
Arafat: Impactul e mai mic decât dacă copiii văd victimele
Șeful DSU, Raed Arafat, apără inițiativa.
„Am comis-o din nou! Am încercat să facem ceva care să sporească acțiunile de prevenire a înecurilor pe durata sezonului de vară. Un proiect gândit acum doi ani de specialiști și finanțat din fonduri non-guvernamentale, care are că scop semnalarea, într-un mod foarte vizibil, a zonelor periculoase unde au avut loc mai multe înecuri în ultimii ani. Ca să fie vizibil și să atragă atenția nu putea fi o mică minge plutitoare , fiind necesară o vizibilitate mai mare când te apropii de zona de pericol. Ideea unei cruci de culoare roșie poate fi interpretată în mai multe feluri, însă ea semnalează pericolul de la distanță, iar când te apropii de ea și mai mult poți citi și textul de avertizare, atrăgându-ți atenția că deja ești foarte aproape de pericol”, scrie, luni, pe Facebook, șeful DSU, dr. Raed Arafat.
Foto ziuacontanta.ro