În urmă cu aproximativ un an, după o relație care a durat 12 ani, Gerard Pique și Shakira au decis să se despartă.

Presa a notat că de vină ar fi Clara Chia, actuala parteneră a fostului fotbalist, despre care s-a spus că îi era amantă și în timpul relației cu Shakira.

Deși Gerard Pique nu a dorit să vorbească aproape deloc despre viața lui privată, Shakira a lansat mai multe melodii prin care dădea de înțeles că tot ce a apărut în presă este adevărat și că s-a simțit trădată.

Acum, Gerard Pique pare că n-a mai rezistat și a răbufnit în emisiunea „El mon a RAC1”, acolo unde a spus că nu va face prea multe declarații despre viața lui privată, dar că aproape tot ce s-a spus despre el este fals.

„Dacă aș fi dat importanță la ceea ce se spune despre mine, acum aș fi fost închis într-un apartament sau m-aș fi aruncat de la etajul șase. Singura modalitate de a ieși viu din toate astea este să nu le dai nicio importanță. Nu pot ieși în fiecare zi să neg lucruri care nu sunt reale. Nu vreau să vorbesc despre asta și nu voi vorbi despre asta, dar oamenii nu știu nici măcar 10% din ceea ce s-a întâmplat. Nici eu nu vreau, pentru că este ceva privat. Oamenii își dau cu părerea fără să știe, e circ și spectacol. În viața mea nu se schimbă nimic din cauza a ceea ce se spune, nu contează. Mă ajută, în ultimii ani ai carierei mele am trăit asta și m-am descurcat destul de bine”, a spus Gerard Pique.

foto: Instagram