Gică Hagi a vorbit de parcursul excelent al Farului în acest sezon, dar și despre salariu pe care îl ia la clubul pe care îl conduce.  

Are o remunerație foarte mică

Antrenorul și acționarul Farului Constanța a dezvăluit pentru fanatik.ro că este cel mai mic salariu dintre al tuturor antrenorilor din primul eșalon. „Regele” are cel mai mic salariu dintre antrenorii din SuperLiga.

Gică Hagi susține că are un salariu de 500 de euro pe lună, la Farul. La care se adaugă bonusuri de performanță mari.

„Dacă tot mergem pe glume, depinde de conducere… Dar atenție, sunt un antrenor cu un cost puțin. Cred că am salariul cel mai mic din prima ligă. Am 500 de euro pe lună. Așa că e ușor pentru conducere… Am însă bonusuri mai mari.

Și la jucători e la fel. Fixurile sunt cât credem noi că putem să ducem, dar după aceea prin bonusuri vrem să motivăm jucătorul. El trebuie să arate că poate și performează, iar noi, clubul, performăm administrativ și trebuie să vină banii. Iar atunci când tu aduci bani, și noi putem să-ți dăm. Toți trebuie să pedaleze în aceeași direcție”, a declarat Gică Hagi.

Gică Hagi duce Farul pe profit pentru al optulea an consecutiv. În prezent, Farul se află pe primul loc din play-off, cu 39 de puncte obținute.

„Se pare că și anul acesta așa va fi. E bine, nu mult, au fost și ani în care a fost foarte bine, și acum la fel… Da, e  adevărat”.

„O să vină și ziua în care o să fiu plătit bine. Cum le zic și jucătorilor… Cu toții luptăm pentru a avea o cotă pe piață. Fiecare are cota lui și important e să fii dorit. Când tu faci bine, vine respectul, lumea te vrea și pentru asta trebuie să muncești”, a încheiat Gică Hagi.

Foto Facebook