O întâmplare inedită a avut loc în urmă cu doar câteva zile, în zona Pipera de lângă Capitală.
Potrivit unui comunicat al Poliției Voluntari, un cioban a sunat la 112 și a spus că i-au fost furate trei oi, iar după mai multe cercetări s-a descoperit că ovinele îi aparțineau lui Gigi Becali.
Din fericire pentru patronul lui FCSB, oamenii legii i-au găsit pe hoți după doar câteva ore. Nu se precizează însă dacă au fost găsite și oile, prejudiciul fiind de 1.5000 de euro, după cum notează HotNews!
„La data de 5 noiembrie, în jurul orei 13:16, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că la data de 4 noiembrie, în intervalul orar 15:00-15:30, i-au fost sustrase 3 ovine ce se aflau la pășunat pe un teren extravilan din apropierea Bd. Pipera- Voluntari, județul Ilfov. La data de 5 noiembrie, în jurul orei 20:30, polițiștii din Voluntari au identificat și depistat în trafic autoturismul folosit la comiterea faptei reclamate, în interiorul căruia se aflau doi tineri în vârstă de 17 și respectiv 22 de ani, iar în urma verificărilor s-a constatat că tânărul care se afla la volan nu avea permis de conducere”, se arată într-un comunicat al poliției.