Excentricul Gigi Becli are planuri mari! Dumitru Dragomir a spus că latifundiarul din Pipera își face loc de veci în curtea noii sale vile de lux și că are de gând să-și construiască și un mausoleu pe proprietatea respectivă.

Bun prieten cu Gigi Becali, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a dezvăluit că patronul de la FCSB vrea să își facă mausoleu la noul palat, unde se va muta cu totul.

Finanțatorul FCSB-ului a investit sume mari de bani într-un nou palat, care-i va fi în viitor casă, birou, dar și loc de rugăciune.

„Își face și mausoleu acolo și tot. Birourile vor fi sus și jos își face mausoleu, o să vezi. Să îi ceri permisiunea să vii să vezi câți bani a putut să bage. El poate să își facă orice pe pământul lui, cu banii lui. Chiar și mausoleu”, a divulgat Dumitru Dragomir, la „MAXPROFEȚIILE LUI MITICĂ”

Miliardarul de la FCSB a reacționat imediat la declarațiile fostului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România: „Vreau să vă spun că locul meu de veci va fi 2/3 și 4 metri de pânză și băgat în pământ. Din pământ am fost făcut și în pământ o să intru. Minciunile pe care le-ați auzit voi că îmi trebuie mie cavou, păi ce, sunt nebun? Ce îmi trebuie mie cavou? Așa crede el. Eu vreau să fiu înmormântat în 4 metri de pânză, exact ca călugării, aruncat în pământ și pus pământ peste mine și undeva unde să nu știe lumea unde sunt.

Foto  protv-Profimedia