Fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase a lansat recent, într-un cadru restrâns, documentarul „Nasty”, despre viața lui, iar la evenimentul privat au participat doar apropiații fostului sportiv.
Potrivit celor de la Click, documentarul va ajunge în cinematografe în luna septembrie, iar la vizionarea specială, Ioana, soția lui Ilie Năstase a început să plângă.
„Prima vizionare a filmului NASTY, trăită alături de soția mea, Ioana Năstase cu mari emoții. Lansarea oficială va fi în septembrie. Mulțumiri din suflet celor care mi-au fost alături și au susținut acest proiect”, a scris Ilie Năstase în mediul online.
„Urmează lansarea filmului Nasty în câteva cinematografe din țară. Momentan ne-am adunat recent mai multe persoane, la un hotel, și am văzut pe un ecran filmul. Filmul este doar despre viața lui, eu nu o să apar în el. M-am bucurat foarte mult când am văzut filmul, sunt secvențe cu el din tinerețe, când juca tenis, momente de pus în ramă. Chiar am și plâns la final, a fost ceva emoționant. Suntem bine acum, eu alerg de colo-colo... chiar suntem ok! Ne-am mutat deja în casa din Otopeni și este perfect, îmi place foarte mult. Eu cu Ilie nu avem de la ce să ne certăm, îl las liber, îl las să facă ce vrea el, știu că nu calcă strâmb ci așa este firea lui”, a spus Ioana, soția lui Ilie Năstase, pentru sursa citată.