În urmă cu aproximativ doi ani, Laurette era în centrul atenției după ce s-a văzut cu un bărbat într-un hotel din București, iar acesta a sechestrat-o și a agresat-o.
Întâmplarea a avut loc în luna martie a anului 2021, iar tot atunci Laurette a decis să îl dea în judecată pe agresor. Timpul a trecut, procesul a mers mai departe, iar tabloidele anunță acum că instanța a decis ce va păți bărbatul. Iar pedeapsa nu este deloc una mică.
Din câte se pare, bărbatul care a agresat-o pe Laurette a primit o sentință de trei ani și opt luni de închisoare cu executare. Mai mult decât atât, el trebuie să-i plătească vedetei 13.000 de euro daune morale. Decizia nu este însă una definitivă și poate fi atacată cu recurs.
„În temeiul art. 205 alin.(1), din C. Pen. cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. pr.pen., condamnă pe inculpatul Tătic Marian, la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal -fapta din data de 09.03.2021. În baza art. 66 alin.(1) lit. a, b, f, h şi n, a art. 67 şi 68 alin.(1) lit. c din C pen. interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, precum şi de a se apropia voluntar de persoana vătămată ATINDEHOU-NISTOR NIGNON-LAURETTE-INNOCENCIA la o distanţă mai mică de 150 de m pe o durată de 5 ani de la data executării sau a considerării ca executate a pedepsei principale”, se arată în decizia autorităților.