Îndrăgitul actor Mitică Popescu a încetat din viaţă la vârsta de 86 de ani. Informația a fost confirmată de medicul Silvius Negoiţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală.
Actorul Mitică Popescu a încetat din viaţă
Marele actor a avut ”probleme cardiace, pe fondul multiplelor comorbidităţi”. La jumătatea lunii decembrie, el a fost internat la Spitalul Floreasca, la Secţia Cardiologie, la acel moment, reprezentanţii unităţii sanitare afirmând că este ”stabil, cooperant şi conştient”, ulterior, fiind externat. El a fost apoi internat la Spitalul Elias.
Marele actor împlinise 86 de ani pe 2 decembrie. Actorul locuia singur de 24 de ani, de când soția lui, regretata actriță Leopoldina Bălănuță, s-a stins din viață după o lungă suferință.
Mitică Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, s-a născut la Bucureşti, la 2 decembrie 1936. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” în 1967.
A jucat pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, pe cea a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, iar în 1973 a debutat la Teatrul Mic din Bucureşti, în piesa „Philadelphia, eşti a mea!”, după care, în 1974, a jucat în „Matca” (alături de Leopoldina Bălănuţă).
Dintre principalele piese de teatru în care a apărut, amintim: „Geamandura”, „Vreţi să jucaţi cu noi?”, „Răspântia cea mare”, „Galileo Galilei”, „Mânia posturilor”, „Dosarul Andersonville”, „Raţa sălbatică”, „Cititorul de contor”, „Oamenii cavernelor”, „Două ore de pace”, „Nebuna din Chaillot”, „Să îmbrăcăm pe cei goi”, „Pluralul englezesc”, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „O şansă pentru fiecare”, „Maestrul şi Margareta”, „Nişte ţărani”, „Ca frunza dudului din rai”, „Ivona, principesa Burgundiei”, „Mitică Popescu”, „O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord”, „Mătrăguna”, „Monştrii sacri”, „Jacques şi stăpânul său”, „Pescăruşul”, „Cum vă place”, „Noaptea încurcăturilor”, „Desculţi în parc”, „Sonata fantomelor”, „Şcoala femeilor”, „Slugă la doi stăpâni”, „Cimitirul păsărilor”, „Viitorul e maculatură”, „Alex şi Morris”, „Colonia îngerilor” etc. A colaborat şi cu Teatrul Naţional Radiofonic (ex. „Trenurile mele”).
Principalele filme în care a fost distribuit: „Dincolo de nisipuri”, „Stejar – extremă urgenţă”, „Zidul”, „Tănase Scatiu”, „Oraşul văzut de sus”, „Mere roşii”, „Serenada pentru etajul XII”, „Mania”, „Statuia”, „Tufă de Veneţia”, „Doctorul Poenaru”, „Gustul şi culoarea fericirii”, „Vacanţă tragică”, „Clipa”, „Vânătoarea de vulpi”, „Înghiţitorul de săbii”, „Întoarce-te şi mai priveşte o dată!”, „Saltimbancii”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Mitul lui Mitică”, „Lumini şi umbre”, „Un saltimbanc la Polul Nord”, „Fram”, „Hangiţa”, „Imposibila iubire”, „Fapt divers”, „Emisia continuă”, „Căsătorie cu repetiţie”, „Promisiuni”, „Sper să ne mai vedem”, „Trenul de aur”, „Cântec în zori”, „Moromeţii”, „Drumeţ în calea lupilor”, „Un studio în căutarea unei vedete”, „Astă seară se improvizează”, „Miss Litoral”, „Ce zi frumoasă!”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Începutul adevărului (Oglinda)”, „Păcatul”, „Simpozionul”, „Şarpele”, „Don Juan sau dragostea pentru geometrie”, „Mătrăguna”, „Tandreţea lăcustelor”, „Turnul din Pisa”, „Valsul lebedelor”, „... Sub clar de lună”, „Dulcea saună a morţii”, „Lotus”, „Sistemul nervos”, „Păcală se întoarce”, „Ticăloşii”, „Umilinţă” etc.
Foto FACEBOOK