Simona Halep a anunţat la 21 octombrie 2022 că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat. Potrivit Codului Mondial Antidoping, sportiva riscă o suspendare de până la patru ani pentru un test pozitiv la substanța roxadustat.
Suspendată provizoriu pentru dopaj după ce a fost depistată pozitiv în timpul US Open, cea mai bună jucătoare română de tenis nu știe nici acum când va putea să se apere.
Ion Țiriac consideră că avocații Simonei Halep se mișcă greu în acest caz și nu este optimist în ceea ce privește revenirea ei pe terenul de tenis.
Omul de afaceri spune că fosta lideră WTA se antrenează în fiecare zi și că își dorește să revină pe teren.
„Am văzut-o acum trei zile pe Simona, se antrenează la Stejarii. Acolo îi dau eu voie să se antreneze, pentru că nu trebuie să cer voie la nimeni. După părerea mea, avocaţii ei sunt lenţi, lenţi.
Eu ştiam doi avocaţi, unul care a fost avocatul CIO în 2000 la Sydney, care a plecat atunci de la CIO pentru că proba fusese manipulată, adică de la 60 ml la peste 100 ml peste noapte. Deci el e un bun avocat şi a plecat de la CIO şi e la Lausanne, pe lângă TAS. Şi mai este un avocat pe care îl ştiu tot în Lausanne. Dar ea a luat pe altcineva şi sper ca acei avocaţi să îşi facă datoria. Pentru că ea de bine de rău e la sală în fiecare zi, dă cu racheta în minge şi mai vrea (n.r. - să joace).
Dacă într-adevăr este un medicament care a fost viciat sau un aliment viciat... Eu din ce am înţeles, Simona este de apărat din toate punctele de vedere. Problema este că ea din august nu a mai jucat.
Că eu nu sunt de acord nici cu ce a jucat cu 2 ani înainte, e altceva. Însă dacă ea nu mai a jucat... şi are 25-26 de ani... lăsaţi 30 şi... arată de 25 pe teren. Însă săptămânile în care nu joacă se adună şi e periculos şi trist” a declarat Ion Țiriac, scrie agerpres.ro.
Cred că o vedem pe teren peste 2-3 ani
"Dacă merge scriptologia şi manipulările (n.r. - în cazul de doping) cred că o să o vedem din nou pe teren peste 2-3 ani. Nu vedeţi că până în ziua de azi ea nu a putut să depună toate probele? Că să se ducă la producător, iar producătorul să spună 'Da', iar după aceea să vină cu producătorul la o comisie... şi tot aşa... când ajunge totul măcar la TAS?
Iar când ajunge la TAS oamenii de acolo fac ce vor. Responsabil nu e nimeni dacă după ce TAS îi spune că are dreptate şi că nu e vina ei. Alea 5-6-8 luni din viaţa ei cine le plăteşte? Nimeni! Din viaţa Andreei Răducan cine a plătit lunile alea? Nimeni! Unui sportiv de nivelul ăsta trebuie să îi dai şi puţină credibilitate.
Legile alea eu le-am făcut, cu Samaranch, cu WADA... eram cinci inşi care am făcut WADA şi absolut sunt nişte legi corecte. Însă legea din păcate au schimbat-o următorii care au venit, şi nu mai e suspendat definitiv din viaţa olimpică cel pe care îl prinzi (n.r. - un sportiv dovedit dopat), ci doar 2 ani. Dar dacă nu e, pentru asta există justiţie", a precizat Ion Ţiriac.
Foto FACEBOOK