Începutul lunii septembrie a venit cu o informație de-a dreptul incredibilă, la care nu se aștepta nimeni: Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat la mai puțin de un an de când au făcut cununia civilă.
Niciunul dintre cei doi parteneri nu a dorit să ofere prea multe detalii despre despărțire, afirmând doar că divorțul a avut loc la notar și că a fost de comun acord.
La câteva zile după ce Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat, Ion Țiriac a fost întrebat ce părere are despre acest lucru, iar răspunsul lui a fost unul cel puțin bizar.
„Eu n-am mai vorbit cu Simona Halep nici la telefon, nici personal de două-trei luni. Eu am fost prin Africa, la elefanţi, la animale. Crocodilul era să mă mănânce, cobra am mâncat-o eu după aia. Proteină se numeşte, acolo mănânci orice. Relaţiile mele cu Simona Halep, cu Sorana Cârstea, sunt nişte relaţii logice, normale, dar îmi ştiu lungul nasului. Şi azi mi-l ştiu şi am rămas... Am o mare calitate, una singură: sunt cu picioarele pe pământ. Ştiu de unde am plecat, de la Braşov, Steagul Roşu, de la 16 ani. Nu pot eu să-mi dau cu părerea despre ce face un om sau nu face când închide uşa. Un pic de respect ar trebui totuși să aibă persoana publică. Persoana publică are datoria să împartă din toate punctele de vedere, nu numai binele, ci şi treburile care nu-i convin. Treaba asta are totuşi o graniţă pe undeva. Ar trebui, atunci când închide uşa, să respectăm pe toată lumea cu uşa închisă”, a spus Ion Țiriac.