La finalul anului 2021, chiar în primele zile ale lunii decembrie, presa din toată țara a notat că Liviu Dragnea și Irina Tănase nu mai formează un cuplu.
Chiar dacă inițial nu au oferit detalii despre despărțire, până la urmă Irina Tănase a confirmat că a fost părăsită de Liviu Dragnea. Ea a făcut acest anunț după ce tabloidele au publicat mai multe discuții intime pe care tânăra le-a avut cu fostul ei iubit, chiar în timpul relației pe care ea o avea cu politicianul.
La mai bine de o lună de când s-au despărțit, Irina Tănase a vorbit din nou despre despărțirea de Liviu Dragnea, afirmând că ruptura a fost cel mai greu moment din viața ei, deoarece au avut o relație de opt ani, care s-a terminat printr-un SMS, după cum notează cei de la ȘtiriPeSurse.
„Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat. Mă doare că n-a avut încredere în mine și a hotărât să încheiem această poveste fără să-i pot dovedi că se înșală. Îl înțeleg însă. Este o persoană rănită, care a abandonat considerațiile raționale. Fiecare dintre noi poate trece printr-un asemenea moment. Când ne construim în minte anumite scenarii, când le alimentăm, ne e dificil să mai facem apel la logică”, ar fi spus Irina Tănase.
foto: Agerpres