Ajuns la 66 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în această primăvară, Irinel Columbeanu nu mai amintește deloc de milionarul care era odată.

Fostul om de afaceri nu doar că a îmbătrânit, dar nu mai are nici familia aproape. Fosta lui soție, Monica Gabor, s-a mutat în SUA, la actualul ei iubit, Mr. Pink, și a luat-o acolo și pe Irina, fiica pe care o are cu Irinel Columbeanu.

Deoarece nu mai are bani, Irinel Columbeanu nu a putut să meargă peste ocean, astfel că nu își mai văzuse fiica de cinci ani. Însă Mr. Pink i-a plătit în această vară transportul și cazarea, astfel că fostul afacerist a ajuns în SUA și s-a reîntâlnit cu fata lui și a Monicăi Gabor.

Într-un interviu pentru o televiziune mondenă, Irinel Columbeanu a povestit cum a decurs întâlnirea dintre el și Irina.

„Revederea a avut loc în holul hotelului unde locuiesc. Am fost foarte impresionat să constat că a crescut foarte mult de când n-am mai văzut-o. Sunt 5 ani de atunci. M-a impresionat faptul că a crescut atât în înălțime, cât și în înțelepciune. Așa mi s-a părut mie. Am fost foarte impresionat să merg cu ea la volan, ca să zic așa. Adică ea fiind la volan și eu pe lângă ea. De asemenea, am apreciat faptul că ea conduce foarte bine. Eu i-am spus să nu conducă prea repede, să fie atentă... și am observat că este ajutată de sistemele mașinii pe care o conduce. Am făcut multe drumuri alături de Irina și am observat că se descurcă foarte bine. Să creadă în ceea ce ea presimte, ca să zic așa, în legătură cu opțiunile mari din viață și să le asculte întotdeauna”, a spus Irinel Columbeanu.