Irinel Columbeanu vrea să pună pe picioare o nouă afacere, din azil: Să mă scoată din situația asta
Irinel Columbeanu îşi petrece primele sărbători în azilul din Ghermăneşti. Nu se plânge de condiţiile de acolo, dimpotrivă, spune că Ion Cassian, proprietarul căminului, se îngrijeşte să nu-i lipsească nimic.
Fostul soț al Monicăi Gabor este resemnat cu situaţia în care a ajuns şi îi este recunoscător lui Dumnezeu că îl ţine sănătos.
Într-un interviu televizat el a dezvăluit că vrea să pună pe picioare o nouă afacere, care să-l ajute să iasă din situația critică în care se află.
Fostul milionar de la Izvorani vrea să o ia de la capăt și să nu mai depindă financoar de donațiile cunoscuților.
"Sper să reuşesc să găsesc o afacere care să mă scoată din situaţia asta. Am scris şi o carte şi am crezut că o să-mi rezolv necesităţile financiare, dar nu a fost să fie aşa. Poate dacă am ambiţia asta să mai scriu o carte în care să vorbesc despre lucrurile de aici, din această instituţie, şi sper să beneficiez de bunăvoinţa celor care au publicat primele mele cărţi…
Eu m-am gândit la o altă variantă, i-am propus Irinei să scrie următoarele volume şi să facă acest lucru în limba chineză […]", a spus Irinel Columbeanu la Romania tv.
Irinel Columbeanu nu e supărat pe Dumnezeu pentru situația în care a ajuns si spune că a învățat o lecție prețioasă: „Cred că Divinitatea mi-a dat o lecţie în privinţa femeilor. N-am fost fidel unei singure femei şi nu ştiu dacă voi fi vreodată. Sunt credincios. Mă rog la Dumnezeu în fiecare dimineaţă, îi mulţumesc pentru faptul că sunt sănătos”.
Irinel Columbeanu a avut o avere de aproximativ 150 de milioane de euro, din care nu mai are nimic. În prezent, fostul om de afaceri a ajuns să trăiască într-un azil din Ghermănești. Fostul milionar de la Izvorani a ajuns la sapă de lemn, iar acum trăiește din ajutorul prietenilor. Pensia lui Columbeanu fiind mult prea mică pentru subzistență.