Fără doar și poate, Kylian Mbappe este unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care îi are această planetă.
Starul lui PSG, care joacă pentru naționala Franței, a mers zilele trecute în vizită în Camerun, țara natală a tatălui său. Iar ce s-a întâmplat acolo e ireal.
Pe lângă faptul că francezul a fost așteptat de sute de persoane la aeroport, Kylian Mbappe a avut parte pe toată durata șederii în Camerun de protecție asigurată de forțe de ordine care erau înarmate până în dinți. Mai mult decât atât, starul a avut la dispoziție și o mașină blindată în care a mers, dar și o blindată de război!
„Este o onoare pentru mine să fiu aici, în țara mea de origine. Să fiu alături de familia mea, să îi văd pe toți oamenii care mi-au arătat afecțiunea lor și sunt foarte recunoscător pentru tot. Astăzi a fost o zi excelentă, ieri a fost și mai bine. Sunt foarte fericit să fiu aici și vreau să mă bucur de zilele acestea. Vă mulțumesc, vă mulțumesc mult. Sper să revin curând”, a spus Kylian Mbappe.
Imaginile cu apariția din Camerun a lui Kylian Mbappe s-au viralizat rapid în mediul online, cei mai mulți internauți precizând că doar șefii de stat mai au parte de un așa tratament din partea forțelor de ordine.
Mbappé visita el pueblo de origen de su padre en Camerún. pic.twitter.com/KCJUBUFG9N
— Última Hora - Noticias ???? ???????????????????????????????????????? (@AlertaInfoe) July 11, 2023