La aproximativ cinci ani de când s-au cunoscut și au început relația și la mai bine de un an de când s-au căsătorit, Larisa Drăgulescu și Marian Bogdan, soțul ei, au decis să se despartă.
Cei doi se cunoscuseră în Germania, însă vedeta s-a întors în România, iar relația lor a continuat așa, de la distanță, chiar dacă erau soț și soție. Astfel, Larisa Drăgulescu a decis că este mai bine să pună punct căsniciei cu bărbatul care luase numele ei de familie.
„Nu regret absolut nimic din ce a fost între noi doi. El a renunțat deja la numele de familie Drăgulescu și a revenit la numele lui. Lucrurile erau foarte clare între noi doi, din punctul ăsta de vedere. El acum este trist și dezamăgit de această despărțire. Știu că mă iubește și suferă, dar așa a fost să fie între noi doi. Eu am încercat să fie bine, dar atât s-a putut. Sigur că o să mă căsătoresc pentru a treia oară, dacă o să fie. Nu sunt genul care să stea singură prea mult timp. O perioadă scurtă o să stau singură și apoi cu siguranță o iau de la capăt. Nu există cale de împăcare cu Marian Drăgulescu. Dacă ceva nu a mers bine atunci, înseamnă că nu a fost bine undeva. Eu nu mă întorc la nimeni din foștii mei. Am nevoie de ceva nou, altceva față de până acum. Îmi doresc lângă mine, pe viitor, un bărbat intelectual, simplu și modest, opusul meu, care să mă schimbe și pe mine. Următorul bărbat din viața mea vreau să mă facă să îl iubesc, să merite asta și să mă facă să îi acord toată atenția mea. Nu am prea multe amănunte ce să mai declar despre decizia noastră. Divorțul dintre noi doi deja a fost finalizat. Totul s-a petrecut foarte repede. Am divorțat la notar. Pe 26 septembrie a fost prima semnătura, iar pe 27 octombrie ultima semnătură. Separarea a fost de comun acord. Distanța dintre noi doi ne-a separat. Eu în România, el în Germania. Fiecare eram la casele noastre. Nu mă simțeam singură în doi cu el. Pur și simplu nu mai exista relație între mine și el. Eu am doi copii și nu mă pot simți singură niciodată”, a spus Larisa Drăgulescu pentru Click.