De câteva luni, Larisa Iordache are o nouă relație, iubitul ei fiind Cristian Chiriță, care este tot sportiv: practică tenisul de masă.

Chiar dacă s-a speculat că inițial ar fi fost vorba despre un triunghi amoros, deoarece Cristian Chiriță s-a iubit cu Bernadette Szocs, Larisa Iordache a dezvăluit în nenumărate rânduri că tânărul era singur atunci când ei au început relația.

Acum, într-un interviu pentru Impact, Larisa Iordache a dat noi detalii despre cum evoluează povestea de iubire, dar a vorbit și despre cariera ei.

„Urmează să avem competiții cu fetele. Urmează două competiții, Cupa Nadia Comăneci și Cupa Andreea Răducan. Sper, din suflet, ca fetele să facă impresie foarte bună. Îmi doresc foarte tare ca gimnastica românească să meargă din ce în ce mai bine, pentru că avem nevoie să ne împrospătăm sufletul de succes și să avem această plăcere a sportului. Nu avem încă vacanțe plănuite, pentru că el are concursuri și eu la fel, cu copiii. Mai intervin lucruri. Este un haos, dar, când avem timp liber, îl petrecem împreună, noi, cu familia, facem lucruri care ne fac să ne simțim bine. Oricum, indiferent de situație, noi suntem mai spontani, cred că, la un moment dat, o să vină o idee de la mine sau de la el și poate așa e mai bine. Nouă așa ne place”, a spus Larisa Iordache.