După o relație care a durat aproape cinci ani, Laszlo Sepsi, fost fotbalist român, a fost părăsit de Sandra Bachici printr-un SMS. Iar la doar câteva zile ea a început o relație cu Adrian Mutu.
De atunci au trecut mai bine de șapte ani, iar Laszlo Sepsi a fost invitat la GSP Live, acolo unde a primit o întrebare care părea incomodă, din partea lui Costin Ștucan, moderatorul emisiunii.
„Dacă la o vânătoare ți-ar ieși Adrian Mutu în față, ce ai face?”, a fost întebat Laszlo Sepsi, care este un pasionat de vânătoare.
Fostul fotbalist nu a stat prea mult pe gânduri și a răspuns: „Chiar n-am o problemă cu Adrian Mutu. Sincer mă bucur că au ieșit așa lucrurile. Mă simt foarte bine așa cum sunt acum și cu cine sunt acum. Am o familie frumoasă, un băiețel minunat de un an și chiar n-am nicio problemă. Așa a vrut Dumnezeu. Calea mea a fost alta și mă bucur că sunt bine așa cum sunt acum”.