De trei ani, Leonard Doroftei a început o viață nouă în Canada, alături de familia lui. Fostul pugilist este mândru de cei trei copii ai săi, iar despre soția sa, Monica, are numai cuvinte de laudă.

Leonard Doroftei și soția lui, Monica, sunt împreună de 30 de ani. Fostul pugilist i-a făcut o declarație de dragoste soției sale și în mediul online.

„Eu nu cred că au trecut 30 de ani, parcă ieri te-am întâlnit❤️", a scris Leonard Doroftei pe Facebook.

Cum a început povestea de dragoste

Cei doi s-au cunoscut în 1992 la o reuniune de familie, când el avea 20 de ani și ea doar 16 ani. A fost dragoste la prima vedere, iar Monica a fost cucerită din prima clipă de umorul lui. Leonard Doroftei și Monica s-au căsătorit după doi ani și jumătate de relație.

„Mătușa lui este nașa părinților mei. Eu nici nu am vrut să îi însoțesc pe părinții mei în acea vizită, cred că a fost destinul. Trecuseră doi ani si jumatate și ne aflam pe stradă, simțeam că nu mai putem sta unul departe de celălalt și dintr-o dată mi-a spus că mă iubește și că vrea să fim impreună și că-și dorește mai mult decât orice sa fiu sotia lui. Am simțit ca leșin! Îl iubeam cu toată fiinta mea", și-a amintit Monica Doroftei.

O nouă viață în Canada

Fostul campion mondial și-a deschis o sală de box, unde și antrenează, iar copiii săi îl fac mândru. Adrian, cel mai mare dintre băieții săi, a ”tras cartea câștigătoare” cu afacerile imobiliare și a adunat o avere considerabilă, Alex, celălalt fiu, învață  pentru a deveni inginer, iar Vanessa, mezina, visează să ajungă medic.

În urma unor episoade mai puțin plăcute petrecute în România, Leonard Doroftei (52 de ani) s-a mutat în 2019 în Canada, alături de familia sa.

Foto FACEBOOK