După ce a fost la un pas de faliment și a pierdut 4 milioane de dolari, Dumitru Dragomir susține că a descoperit secretul succesului în afaceri.
Fostul șef al LPF crede că cel mai important în viață este să știi să îți ții aproape oamenii de încredere.
Mitică Dragomir a dezvăluit că se ferește de asociați și că are puțini angajați, dar pe care se poate baza oricând.
Pentru a le recompensa fidelitatea, omul de afaceri le-a oferit câte un apartament în valoare de 300.000 de euro. Mitica Dragomir spune că face acest gest o dată la 10 ani.
„Dacă îți dă Dumnezeu un pic de minte. Eu așa am fost de mic. I-am zis și lui fiu-meu. Dacă vorbeam 5 limbi străine ca el, aveam 15 hoteluri. Dar nu mai am vârsta. Am aproape 80 de ani. Sunt milioane de oameni care sunt mai deștepți decât mine.
Pe lângă minte, Dumnezeu mi-a mai dat și altceva. Știi care este chintesența vieții? Familia și cei cu care te înconjori. Nu cu cine te asociezi. Nu recomand la nimeni să se asocieze. Nu mă asociez cu nimeni, nici dacă știu că mor.
Am fost asociat cu doi, ambii milionari. M-au pârlit amândoi. Și i-am zis lui fiu-meu. Cât trăiesc eu să nu facă nicio asociere cu nimeni. Filosofia e familia și e important și ce oameni angajezi. Eu anul acesta am dat la 3 salariați de-ai mei, 3 apartamente gratis. De 300.000 de mii de euro apartamentul. Și nu sunt membrii ai familiei mele.
Sunt oameni care lucrează cu mine de peste 20 de ani. Peste 10 ani, dacă nu mai sunt eu, e fiu-meu și le dă câte o vilă sau tot câte un apartament. Din 10 în 10 ani, la 3-4 oameni așa fac. Și mai am pe unul credincios care stă la blocuri zi de zi și o să îi dau tot așa, o locuință să stea cu toată familia. Singur nu poți. Iar dacă nu ai oameni cinstiți și loiali lângă tine, nu faci nimic. Poți să aluneci rău de tot, cum am făcut eu acum vreo 10 ani”, a dezvăluit Mitică Dragomir, conform Fanatik.
Mitică Dragomir a pierdut 4 milioane de dolari
Dumitru Dragomir a fost la un pas de faliment, din cauza unei afaceri care nu a eșuat. Fostul președinte LPF a luat bani cu împrumut de la bancă pentru a începe o nouă afacere și a pierdut o sumă fabuloasă.
“Cel mai mult am pierdut 4 milioane de dolari o dată. Într-o singură zi, la business. Era să alunec cu totul. Aveam pensie bună, dar copiii mei sufereau. Am luat niște bani împrumut și am cumpărat niște saloane de evenimente. Am făcut 5 saloane de evenimente, cele mai frumoase din România.
Am fost în China, singur, am cumpărat candelabru cu diametru de 4 metri, ceva de nedescris. Mochetă, 4000 de furculițe, 4000 de linguri, 4000 de lingurițe, vreo 2500 de mese, 4000 de scaune. Își dai seama ce am putut să iau. Și a venit nenorocita de criză din 2008. Nicio nuntă nu a mai mers, aveam 160 de oameni angajați, dintre care 30 erau bucătari geniali, pe care trebuia să îi plătești. Un an de zile pierdeam undeva la 60-70 de mii de dolari pe lună”, a povestit Mitică Dragomir.