La începutul lunii iunie, Pepe, pe numele lui real Ionuț Pascu, a devenit din nou tătic. Dacă Raluca Pastramă i-a dăruit două fetițe, noua lui parteneră, Yasmine, a născut un băiețel!
Pepe a anunțat în mediul online că iubita lui a născut, însă a ținut să precizeze că nu are de gând, cel puțin momentan, să posteze nicio fotografie cu băiețelul lui, care va fi botezat chiar cu numele de scenă al artistului: Pepe.
„Mulţumesc pentru urările transmise lui Pepe junior. 23 de ani am aşteptat acest moment. Toată lumea întreabă de ce nu îl arăt. Pentru familia Pepe Online, le-am dat imagini cu băiețelul, cu noi din spital. N-am vrut să le fac publice. Știam că le preia toată presa. Am zis să rămână în familie, că așa-i frumos. Toate la timpul lor. Să mai treacă o perioadă, poate câteva zile, câteva ore, câțiva ani. Nu ne plac lucrurile grăbite. În familie se împart și necazurile, și bucuriile. El e pe zi ce trece mai frumos, se schimbă de la o zi la alta”, a spus Pepe pe YouTube.