Într-un război continuu de câteva luni, mai exact din momentul în care au anunțat că nu mai formează un cuplu, Shakira și Gerard Pique pare că nu doresc să îngroape securea războiului.
Dacă inițial sportivul nu i-a răspuns fostei lui iubite, chiar dacă aceasta a lansat două melodii în care îl atacă atât pe Gerard Pique, cât și pe actuala lui iubită, Clara Chia Marti, până la urmă acesta a început să lanseze și el atacuri subtile la adresa cântăreței. Însă nu doar fostul fotbalist o atacă pe Shakira, ci și noua lui iubită!
Potrivit presei din străninătate, după ce s-a aflat că Shakira a poreclit-o „Musca Moartă” pe Clara Chiar Marti, iată că acum jurnaliștii de peste hotare scriu că și iubita lui Gerard Pique a poreclit-o pe Shakira. În trei feluri!
Cei de la The News afirmă că „Menopauza”, „Baba” și „Vrăjitoarea” sunt poreclele pe care Shakira le-a primit de la Clara Chia Marti, iar prietenele acesteia din urmă se amuză copios când o numesc așa pe artistă.