Nicu Covaci a anunţat că va cânta la sărbătoarea organizată cu ocazia nunţii lui George Simion. Liderul trupei Phoenix a confirmat că va concerta sâmbătă seară la Măciuca, în judeţul Vâlcea, unde are loc nunta liderului AUR, George Simion, evitând însă să spună concret dacă ştie despre ce eveniment este vorba.
”Nu ştiu dacă e nuntă sau înmormântare. Vorbiţi de concertul de mâine (n.r. sâmbătă) seară, nu? E în Vâlcea, undeva, da? Concertăm, după care am plecat din ţară, în Spania. Organizatorii ştiu mai bine ce şi cum. Nu eu semnez, avem organizatori care se ocupă, eu vin din Spania să cânt. Am auzit că sunt 10 mii de oameni, eu mă bucur, pentru ei cânt, pentru poporul ăsta, pentru publicul nostru. De aia vin aici, să cânt”, a transmis Covaci.
Nicu Covaci a precizat că a încheiat un contract cu o fundaţie, pentru un concert.
„Eu am încheiat un contract cu o fundaţie pentru un concert în faţa a 10.000 de oameni. Nu cânt la nicio nuntă sau înmormântare, eu cânt în faţa a 10.000 de oameni pe o scenă, undeva, la un festival. Nu ştiu ce nuntă e, eu am încheiat un contract şi cânt, din asta îmi câştig banii”, a spus Nicu Covaci. Cântăreţul a declarat că nu ştie dacă a vorbit cu George Simion, el vorbind cu „un domn tânăr”. A insistat că nu ştia că în acelaşi timp are loc şi o nuntă.
„Mi-e rușine de rușinea lui!”
Decizia de la concerta la nunta liderului AUR a stârnit multe controverse. Josef Kappl, 72 de ani, fost membru al trupei Phoenix timp de peste două decenii şi component al trupei Pasărea Rock, a criticat decizia fostului coleg Nicu Covaci de a cânta la nunta lui George Simion, liderul AUR.
Josef Kappl afirmă că nu trebuie asociat ceea ce membrii Phoenix au realizat în anii ‘70 cu ceea ce face de mulţi ani încoace “leaderul” acestui grup, sub acelaşi nume. ”Mi-e ruşine de ruşinea lui!”, spune el.
"De unde s-a pornit și unde s-a ajuns!!!
De aceea vă rog să nu asociați niciodată ceea ce am realizat în anii ‘70, sub numele Phoenix din convingere, cu ceea ce face de mulți ani încoace “leaderul” acestui grup, sub același nume! Mi-e rușine de rușinea lui! Dar nu mi-e rușine, ci sunt mândru de cele realizate atunci! Pentru mine numele Phoenix rămâne în continuare un simbol al rezistenței și al năzuinței spre libertate! Phoenix nu mai există de mulți ani ca trupă, după ce cei cu adevărata “șiră a spinării” au părăsit grupul. Adio reunire! Cu mine NU!", a scris Josef Kappl pe contul de Facebook.